Arhiva autorului
* Multă bere-n frigidere sau multe figidere-n reclamele la bere?
Frigiderul element de rezonanţă în comunicarea unor mărci de bere, la ei: la noi: ne dăm cu părerea print-un comentariu?
* Golden Drum 2008
În perioada 5 – 10 octombrie are loc festivalul de publicitate de la Portoroz, Slovenia, ediţia 2008, unul din festivalurile la care în ultimii ani agenţiile din România îşi împart premiile. Anul acesta cred că în materie de lucrări “shortlistate” ţara noastră stă cel mai bine până acum, dar cu toate astea, nu s-a câştigat […]
* Tvr 3
Începând din această seară va emite şi postul TVR 3. Ce-i drept axat mai mult pe muzică populară şi tradiţii româneşti. O să vedem despre ce va fi vorba … doar e făcut şi din banii noştri.
* Second hand
Trăim vremuri grele. Pe lângă faptul că în această periodă pică băncile, bursele şi se clatină şi impunătorul leu, poate ar trebui să ne aducem aminte că trăim într-un secol al “consumatorismului”. Comportamentul de a cumpăra tot felul de lucruri (fleacuri) folositoare sau nu, pentru nevoile curente sau potenţialele nevoi, face ca unii să se […]
* Nando’s: Big meal
Pentru cei care nu au citit informaţiile din categoria “despre noi”, le reamintim: “Milităm pentru o pauză publicitară recreativă şi de divertisment.” Drept urmare, luaţi o pauză şi concentraţi-vă asupra spotului de mai jos. Finalul e cu surprize. ne dăm cu părerea print-un comentariu?

